Cine sunt EU in relatia cu cei apropiati?

Cine sunt ''eu'', in relatie cu cei apropiati? Te rog scrie-mi mai jos ce iti este necesar azi, acum?

Ti-am spus ca am avut o relatie toxica vreo 10 ani, nu? Era relatie numai in capul meu si se vedea de la o posta, numai ca nu am vrut sa recunosc in sinea mea, cautand scuze celuilalt si mie insami, pentru incapacitatea de a merge mai departe, lipsa de asumare si lipsa increderii in mine insami.La vremea aceea, consideram ca singuratatea este un blestem!

Ca sa fiu mai plastica, alesesem sa fiu coada cainelui, in loc sa fiu capul... si clar, nu putea sa iasa ceva bine din toata povestea!Pe principiul, ''da-i romanului mintea de pe urma'', revizuiesc constant si caut sa inteleg trecutul meu, cu conditionarile actuale pe care, evident le traiesc.

M-a ajutat enorm Yoga, NLP-ul, dorinta de transformare personala!

In 2007, nu gresesc prea mult daca spun ca eram in depresie si aproape suicidala, pentru ca nu vedeam nicio luminita la capatul tunelului!

Viata mea era in deriva, plecasem dintr-o multinationala care imi mancase sufletul un an de zile, intr-o telenovela (pe bune) in care eu trebuia sa dispar din firma, pentru a face loc altei preferate a managerilor mei, aceasta fiind furata literalmente, calcand principii, politici si contracte, de la firma care le administra partea de contabilitate.

In fine...eram mult prea naiva la vremea aceea si luam totul personal, insa planurile Universului, in ceea ce ma priveste, erau clar altele decat sa stau tintuita intr-un birou si sa fac rapoarte.

Nici in celalalt capat al lumii nu mi-am gasit linistea, caci acolo ma asteptau alte suturi in fund, de la marea mea iubire 😛

Daca ar fi sa sumarizez o lectie importanta, ar fi aceea a faptului ca, trecutul nu este egal cu viitorul si ca, ne putem asuma, schimba sau transforma, creste si evolua, dupa cum dorim. Sky is the limit!

Ceea ce vreau sa impartasesc cu tine acum, tine mai mult de partea aceea de relatie in care, de multe ori nu ne regasim si ne mulam pe cel de langa noi, pana cand ajungem sa ne pierdem identitatea si nu mai stim cine suntem, incotro ne indreptam, jucand un rol pe care il credem realitate.

Este vobra despre atunci cand ne pierdem drumul nostru si mergem pe drumul altuia, in speranta ca vom gasi recunoastere, atentie, iubire, apreciere. Cand ne pierdem identitatea, jucand un rol care nu ne e propriu.Important este ca noi nu ne putem gasi fericirea si implinirea personala, facand pe plac celui cu care traim langa noi, tacand sau facand lucruri, doar ca sa ii fim pe plac, dar negandu-ne pe noi insine, nevoile noastre, chiar negand viata noastra.

Si uite asa, jucand rolul de mama perfecta, sotie perfecta, fiica perfecta, lasam sa treaca ani, ca poate cand vor fi copiii mari, cand am sa ajung la pensie sau mai stiu eu ce alte proiectii nerealiste, vom trai momentul x, y sau z, spre bucuria si implinirea noastra.

Momentul este aici si acum si sigur nu auzi pentru prima oara aceasta!Buddha a spus: daca vrei sa iti cunosti trecutul, uita-te in prezent! Iar daca vrei sa iti cunosti viitorul, uita-te in prezent!

Oare de ce e asa important momentul prezent?

Pentru ca el ne defineste, asta e clar cristal! Nu pot spera la bucurie sau liniste intr-un viitor incert, daca nu il traiesc acum!

Sigur, mai sunt momente stresante, perioade de timp dificile, dar daca toata viata mea a fost un lung sir de astfel de evenimente si trairi, poate ca e cazul sa schimb ceva. Zic si eu...

Cand ti-ai alocat ultima oara timp pentru tine? 😉

Si de fapt, care sunt necesitatile tale?

Scrie-mi in comentariu, caci sunt tare curioasa sa citesc!

Namaste!Dana Țupa - PURNA Yoga

Write a comment