Marturisire

 Cel mai simplu adevar, pe care putini si doar cei apropiati l-au auzit pana acum....

Ma iubesc si ma pretuiesc, pentru ca dupa plamadeala prin suferinte emotionale, omenesti de altfel, dupa lupta in dobandirea ''perfectiunii'' in toate directiile posibile, lupta inutila de altfel, am inteles ca totul e bine asa cum este. ACUM! Nicicand maine sau peste 5 ani, nici in urma cu 10... AZI, zi de zi. Se spune ca reprezinta intelepciune sa accepti si sa te impaci cu ceea ce nu poti schimba si atunci de ce sa regreti trecutul, sau sa speri intr-un viitor iluzoriu, cand secunda prezenta se asterne sub picioarele tale? Buddha insusi spunea: '' Daca vrei sa stii cum ti-a fost trecutul, uita-te in prezent, iar daca vrei sa stii cum iti va fi viitorul, uita-te in prezent!"

Nu este autosuficienta si nici autoindulgenta. Stiu ca am multe de invatat, de facut, dar mai ales sa fiu! Asta nu se va termina niciodata, insa practica recunostintei pe durata unor ani intregi, mi-a plamadit perceptia asupra vietii si propriei fiinte, intr-un mod si un fel pe care l-as dori tuturor femeilor ce alearga sa elimine 3 cm de grasime de pe talie, sa-si modifice corpul cu operatii estetice costisitoare si dureroase sau orice altceva, nemultumite constant si uitand sa se bucure de fiecare zi din viata lor. Unele din remodelarile corpului vor veni natural, altele poate niciodata...chiar conteaza pana la urma urmei?

Am 49 ani, impliniti de curand si, cu mana pe inima spun, ca nicicand nu am aratat si nu m-am simtit mai bine, caci sunt suma calitatilor mele de acum, pe care in urma cu 10 sau 20 ani, le aveam in mare parte, iar pe altele nu le dobandisem. Si da, au aparut si ridurile, desi tenul meu radiaza si nu folosesc decat un minim de farduri si niciodata fond de ten sau pudra. Exista si celulita si par alb, iar coapsele mele sunt rotunde si feminine cum nu au fost niciodata.... ma iubesc si ma pretuiesc. Si cum as putea sa nu o fac?

Si daca nu o fac eu pentru mine, cum as putea spera ca omul pe care il iubesc, sa ma pretuiasca si iubeasca, daca eu insami nu o fac inaintea lui?

Respectul profund fata de ceea ce inseamna miracolul vietii in propria fiinta, in fiecare celula si in fiecare organ, faptul ca mintea, emotiile si corpul ma sustin zi de zi in ceea ce fac, imi daruiesc bucuria de a observa rasaritul sau apusul soarelui, ghiocelul care a avut taria sa infrunte zapada si sa iasa vibrant, frumos si atat de fragil in puterea sa, oamenii pe care ii primesc la clasele mele si impreuna cu care faptuim lucruri atat de utile si frumoase pentru corp, minte si suflet si inca atatea altele...

Fiecare zi e o binecuvantare, dar mai ales, este un DAR pe care il primim, caci viata nu ni se cuvine, ci este un cadou divin, pe care de multe ori, uitam sa il pretuim cum se cuvine.

Namaste

Dana Țupa

Write a comment